„Eu nu am talent”: cea mai scumpă propoziție

Este propoziția pe care o aud cel mai des. „Eu nu am talent.” Este cea mai scumpă propoziție pe care o spun femeile despre ele. Costă zeci de ani de viață netrăită.

Ce se întâmplă când îți spui „eu nu am talent” ani la rând

Ți-ai dorit dintotdeauna să pictezi, dar o voce din interior îți spune că tu nu poți, că nu ai mână, că e prea târziu.

Te uiți la alte femei care creează și te întrebi ce au ele și tu nu ai.

Îți spui că, într-o zi, când vei avea timp, vei încerca. Dar ziua aia nu vine niciodată.

Te oprești la gândul că vei fi judecată, că nu îți va ieși, că e prea târziu să începi. Și totuși, ceva din tine tot revine la culori și la pensulă.

Simți că ceva din tine s-a stins de mult și nu mai știi cum se aprinde la loc. Iar în fiecare lună în care amâni, golul dinăuntru se adâncește și distanța față de tine se mărește.

Talentul este ce vezi la sfârșit

Talentul este ce vezi la sfârșit, în galerie, pe perete. Nu are nimic de-a face cu ce se întâmplă când o femeie stă prima dată în fața unei foi albe.

Ce se întâmplă acolo nu este performanță. Este limbaj. Iar limbajul nu cere talent. Cere permisiune.

Pictura nu are nicio legătură cu talentul. Este un limbaj, iar limbajele se învață la orice vârstă.

Gândește-te la un copil de patru ani

Gândește-te la un copil de patru ani. Nu se întreabă niciodată dacă are talent. Pune culoarea și gata.

Klara a început să picteze cu mine la 4 ani, acum are 9 și a expus la Europanova în Bruxelles.

O femeie de 41 de ani, manageră într-o corporație

Am avut în atelier o femeie de 41 de ani, manageră într-o corporație. La prima ședință nu a pictat deloc. A meditat cincisprezece minute cu mine, apoi s-a uitat la materiale.

La a doua ședință a pus prima pată.

După aproape un an avea o serie de douăsprezece lucrări și a expus alături de mine. Mi-a scris: „M-am simțit ascultată. Am pictat pentru prima dată o pictură de care sunt mândră.”

Femeile care nu au mai ținut o pensulă din clasa a treia sunt exact cele care avansează cel mai repede.

„Am venit speriată. Nu am mai ținut niciodată o pensulă în mână. Am plecat cu un tablou care m-a făcut să plâng. Nu pentru că era frumos, ci pentru că am văzut acolo ceva din mine pe care nu reușisem să spun.” Simina, manager

Pornește de la întrebarea „îmi dau voie?”

Nu porni de la întrebarea „am talent?”. Pornește de la întrebarea „îmi dau voie?”. Ia o foaie. Un singur creion colorat.

Dacă apare gândul „iese urât”, ai găsit exact lucrul care te ține pe loc de ani de zile.

Vei ști că nu ai nevoie de talent. Ai nevoie doar de permisiune. Să greșești. Să fii tu însăți. Să pictezi înainte de a ști cum.

Lucrăm și frica

Lucrăm și frica. Ce ai auzit în familia ta despre tine. Rușinea de a te compara. Vinovăția de a te pune pe primul loc măcar o oră pe săptămână.

Multe femei nu se blochează pentru că nu au timp. Se blochează pentru că nu au un loc în care nimeni nu le cere nimic.

Un colț, o masă, o oră. Un mediu în care nu trebuie să fie mamă, șefă, soție sau fiică.

Poți picta chiar și fără să știi să desenezi

Am văzut prea multe femei care își refuză arta. Nu pentru că nu au talent, ci pentru că nimeni nu le-a arătat că poți picta chiar și fără să știi să desenezi.

Vei ști că poți picta. Nu ca artist profesionist, ci ca femeie care își recunoaște dreptul de a crea. Această încredere se extinde și în afara atelierului.

Vei vedea ce iese din mâna ta când nu cenzurezi. Acolo se află adesea răspunsuri pe care mintea nu ți le dă.

Depășești frica de „nu am talent” și gândul că vei fi criticată. Descoperi că libertatea creativă nu are legătură cu tehnica perfectă.

Majoritatea cursantelor încep spunând „nu știu să desenez nicio linie dreaptă” și termină uimite de ce au reușit să creeze.

Nu ai nevoie de talent. Ai nevoie doar de permisiune.